Instaurarea dualismului austro-ungar în anul 1867 şi trecerea Transilvaniei direct sub guvernare maghiară a însemnat o grea lovitură pentru românii transilvăneni. Au început să apară legi care vizau maghiarizarea românilor şi dominarea lor politică, astfel încât, datorită condiţiilor economice dificile în care erau ţinuţi şi a opresiunii naţionale, mulţi transilvăneni “şi-au luat lumea în cap”, plecând spre America. Ajunşi aici, aceştia s-au stabilit în oraşele puternic industrializate: Cleveland, Youngstown, Akron, Canton din statul Ohio, Sharon, Pittsburgh, Erie, Farrell din statul Pennsylvania, Detroit, Michigan, Chicago, Illinois, Indiana Harbor din statul Indiana etc. Românii, neputând fi asimilaţi de către societatea americană, s-au organizat în societăţi proprii de ajutor, biserici, ziare, bănci etc.
Credincioşii greco-catolici au construit prima biserică românească în anul 1906 (Sfânta Elena din Cleveland), apoi, până în anul 1918 au înfiinţat şi construit 17 biserici. Preoţii care au înfiinţat şi păstorit aceste comunităţi proveneau, în mare parte, din rândurile luptătorilor transilvăneni pentru drepturile românilor. Îi avem în vedere pe Epaminonda Lucaciu, preot provenit din familia celebrului “Leu din Şişeşti”, Vasile Lucaciu (cel mai mare preot naţionalist transilvănean), Cornel Lengyel, Alexandru Nicolescu, Alexandru Pop, Ioan Pop, Aurel Haţegan, Coriolan M. Pop Lupu, Aurel Bungărdean, Aurel Vodă, Vasile Lucaciu, Constantin Lucaciu, Alexandru Şerban, Ioan Vanca etc.
Solidaritatea politică a românilor americani faţă de compatrioţii din ţară s-a manifestat încă de la începuturile organizării bisericeşti a românilor greco-catolici din America. Stabiliţi într-o ţară liberă, românii imigranți s-au aflat într-un permanent contact cu realitatea de acasă prin intermediul scrisorilor, a ziarelor, a veştilor aduse de alţi compatrioţi, vibrând la orice noutate legate de schimbările politice din ţară. Astfel, din informaţiile documentare reiese participarea afectivă şi efectivă a românilor emigraţi faţă de toate evenimentele politice majore petrecute în ţară şi derulate în epoca regimului austro-ungar si perioada primului război mondial.
Intrarea României în primul război mondial şi pătrunderea trupelor române în Transilvania a generat în oraşul Dayton o manifestare de simpatie din partea credincioşilor greco-catolici români faţă de aceste evenimente. Această manifestare a fost considerată de către Diaspora maghiară din oraş o provocare şi o jignire la adresa lor, ajungându-se la lupte de stradă între români şi maghiari. Preotul greco-catolic Coriolan M. Pop Lupu a fost alungat din oraş, iar parohia românească a fost desfiinţată, biserica fiind cumpărată de către maghiari.
În anul 1917, guvernul român de la Iaşi a trimis în America Misiunea Patriotică Naţională formată din preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, preotul ortodox Ioan Moţa şi locotenentul Vasile Stoica, cu scopul întreit: de a înfiinţa o legiune militară română, care să lupte pe frontul francez, de a asigura cercurile politice şi opinia publică americană de ataşamentul României faţă de idealurile Antantei şi de a a face cunoscute printre românii din Statele Unite obiectivele pentru care România a intrat în război. Alegerea lui Vasile Lucaciu, ca şi cap al misiunii nu a fost întâmplătoare, deoarece el îi avea aici pe fratele, Constantin Lucaciu, pe fiul, Epaminonda Lucaciu şi pe cumnatul său, Gheorghe Barbul. La 2 iulie 1917, delegaţia română a fost primită la Casa Albă de către secretarul de stat, Robert Lansing, Vasile Lucaciu expunând scopul patriotic al misiunii conduse de el şi situaţia critică a statului român. A urmat un turneu al acestei misiuni în toate parohiile româneşti din America, “românii fiind electrizaţi de vorbirea părintelui Lucaciu de a susţine războiul românilor şi unirea tuturor românilor într-o Românie Mare.” După acest turneu, la care au participat mii de români, la 5 iulie 1918 s-au pus bazele Ligii Naţionale Române, asociaţie care a cuprins toţi românii, indiferent de religie sau politică. Conducerea Ligii a fost încredinţată preotului Epaminonda Lucaciu, care a militat pe toate căile posibile ca idealul de unire a Transilvaniei cu România să se îndeplinească, ajungând chiar să apeleze prin telegrame la preşedintele american Woodrow Wilson. Românii americani au adresat şi o scrisoare istorică numită “Moţiunea românilor americani adresată Conferinţei de Pace de la Versailles, din anul 1919”, în care semnatarii cereau recunoaşterea politico-diplomatică internaţională şi consfinţirea în tratatele de pace a statului naţional unitar român.
Actul de unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia a avut un larg ecou în rândurile comunităţii greco-catolice din America, fiind privit ca o încununare a eforturilor pe care românii americani le-au depus pentru înfăptuirea acestui ideal. La Marea Adunare de la Alba Iulia, la care au participat peste 100.000 de români, actul Unirii a fost citit de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, ca o dovadă că Biserica Greco-Catolică şi ierarhii ei au luptat pentru înfăptuirea acestui mare ideal.
Episcopul Iuliu Hossu a făcut parte din delegaţia românilor ardeleni care au dus la Bucureşti Declaraţia de Unire de la Alba Iulia, acest act fiindu-i înmânat regelui Ferdinand. Greco-catolicii români din Statele Unite s-au simţit mândri pentru că Biserica Greco-Catolică din Transilvania a fost implicată în totalitate în realizarea acestui proiect grandios al României Mari, proiect pentru care au luptat şi ei, aici, în America.
Între anii 1919-1921, o parte din preoţii români greco-catolici din America, în frunte cu Epaminonda Lucaciu s-au întors definitiv în România Mare reîntregită.
În anul 1929, românii americani au primit din partea ministrului de Stat al României, Sever Bocu invitaţia de a participa la manifestările dedicate împlinirii a zece ani de la Marea Unire din 1918. Românii americani şi-au trimis reprezentanţii, formând o delegaţie de peste 300 de persoane, care au participat la Bucureşti şi Alba Iulia, la Serbările Unirii, fiind primiţi de către Iuliu Maniu, autorităţile civile şi militare, reprezentanţi ai bisericilor Ortodoxe şi Greco-Catolice.
Bucuria înfaptuirii actului Unirii Transilvaniei cu România a fost trăită cu aceeaşi intensitate ca a românilor de acasă, şi de către românii americani, proveniţi în acea perioadă, în marea majoritate, din Transilvania.
—
Surse bibliografice:
Petru MIhail Nicolae Stînea, Istoria Bisericii Greco-Catolice Române din Statele Unite ale Americii, 1903-2016, Alba Iulia, Editura Altip, 2016.
Ştefan Străjeri, Românii americani de la Marile Lacuri. Peste 100 de ani de prezenţă românească în statul American Michigan, Bucureşti, Editura Anamarol, 2014.